Inspectia Muncii-comunicat de presa-23.07.2015


Comunicat de presă-23 iulie 2015

 

Inspecția Muncii a aplicat într-o săptămână amenzi de peste două milioane de lei, din care aproximativ 200.000 de lei numai angajatorilor cu activitate pe litoral

 

”În perioada iulie – septembrie desfășurăm o campanie de identificare a cazurilor de muncă nedeclarată pe litoral și verificăm respectarea prevederilor legale referitoare la securitatea și sănătatea în muncă. Am supravegheat în mod direct acțiunile inspectorilor de muncă și am acordat o atenție deosebită domeniilor care cunosc o intensificare a activității în sezonul estival. Este vorba de turism, alimentație publică, comerț, prestări servicii, activități de distracție și agrement.” – Dantes Nicolae BRATU, inspector general de stat.

Inspecţia Muncii a desfăşurat, în perioada 13 – 17 iulie 2015, acţiuni de control în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare totală de 478.840 de euro, adică 2.106.900 lei. Au fost depistate 159 de persoane care lucrau la negru. Dintre acestea 16 erau din Argeș și 14 din județul Constanța.

În domeniul relaţiilor de muncă, la nivel național s-au aplicat amenzi în valoare de 1.713.400 de lei din care 1.170.000 de lei pentru muncă la negru. Pentru primirea la muncă a mai mult de cinci persoane fără contracte individuale de muncă, inspectorii de muncă au făcut 6 propuneri de cercetare penală. Au fost sancţionaţi 433 de angajatori.

În aceeaşi perioadă, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă s-au aplicat amenzi în valoare de 393.500 de lei. Angajatorii au comunicat către inspectoratele teritoriale de muncă 40 de evenimente care, în urma cercetărilor efectuate de inspectorii de muncă, vor fi încadrate sau nu ca fiind accidente de muncă.

”Am acordat o atenție deosebită activităților desfășurate de angajatori pe litoral. După o campanie focusată pe măsurile de protecție la care angajații au dreptul când e caniculă, în urma căreia amenzile au însumat 36.000 de lei, am controlat angajatorii cu activitate pe litoral și am înregistrat un cuantum de amenzi aplicate în valoare de 183.500 de lei. Pe lângă lipsa contractelor de muncă, cele mai multe nereguli au vizat nerespectarea repausului săptămânal, lipsa unei evidențe a orelor lucrate, neplata salariilor, precum și încalcarea prevederilor legale privind munca tinerilor, cea suplimentară și de noapte. Am avut cazuri hilare când angajații lucrau zi – lumină și patronii declarau că sunt acolo de doar două ore. ” – Dantes Nicolae BRATU, inspector general de stat.

 

 

 

Eugen Tifin,

Purtător de cuvânt – Serviciul Comunicare

Noutati ITM

Anunt Comisia de abilitare a seviciilor externe 14.06.2022

Nr.înreg.16/14.06.2022 ANUNŢ              În data de 30.06.2022, ora 10.00, la sediul ITM Alba, din Alba-Iulia, str. Frederik Mistral, nr. 7, jud....

 

Probleme Reges 18.05.2022

Vă comunicăm că în cursul zilei de astăzi 18.05.2022, din motive tehnice, va fi necesară întreruperea funcționării portalului Inspecției Muncii de depunere...

 

Informare privind salariul in sectorul agricol si in industria alimentara 18.05.2022

In atenția angajatorilor care desfășoară pe teritoriul României activități în sectorul agricol și în industria alimentară potrivit Codurilor CAEN prevăzute...

 

Comunicat de presa 27.04.2022

În data de 26.04.2022, ora 10:00, Inspectoratul Teritorial de Muncă Alba a organizat o sesiune de informare, în domeniul securității și sănătații în muncă,...

 

Acțiunea de informare organizată de ITM Alba în 30.03.2022.

Acțiunea de informare organizată de ITM Alba în 30.03.2022.

 

Invitație: Acțiunea de informare și conștientizare în domeniu SSM

Invitație: Acțiunea de informare și conștientizare în domeniu SSM

 

Ghid de introducere in Revisal în contextul ukrainean

Descarcă Ghid