Inspecţia Muncii-comunicat de presă-04.08.2015


Comunicat de presă

Inspecția Muncii a aplicat amenzi de 1.342.200 de lei și a depistat 97 de persoane care munceau la negru

”La 42 de evenimente comunicate de inspectoratele teritoriale de muncă în doar o săptămână, apelul nostru la atenție sporită cu privire la măsurile de securitate și sănătate la locurile de muncă vine firesc și chiar se impune. Nu este admisibil jocul cu viața oamenilor. Evaluarea incorectă ori insuficientă a riscurilor poate duce la tragedii ireparabile.” – Dantes Nicolae BRATU, inspector general de stat.

Inspecţia Muncii a desfăşurat, în perioada 27 – 31 iulie 2015, acţiuni de control în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare totală de 305.045 de euro, adică 1.342.200 de lei. Au fost depistate 97 de persoane care lucrau la negru. Dintre acestea 17 erau din Bihor și câte 10 din București și județul Constanța.

În domeniul relaţiilor de muncă, la nivel național s-au aplicat amenzi în valoare de 1.021.700 de lei din care 680.000 de lei pentru muncă la negru. Pentru primirea la muncă a mai mult de cinci persoane fără contracte individuale de muncă, inspectorii de muncă au făcut 4 propuneri de cercetare penală. Acestea s-au înregistrat în Bihor, Iași Buzău și București. Au fost sancţionaţi 248 de angajatori.

În aceeaşi perioadă, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă s-au aplicat amenzi în valoare de 320.500 de lei. În județul Galați a fost dispusă oprirea unor echipamente, iar în județul Tulcea s-a sistat activitatea unui angajator pentru a se evita accidentarea lucrătorilor. Angajatorii au comunicat către inspectoratele teritoriale de muncă 42 de evenimente care, în urma cercetărilor efectuate de inspectorii de muncă, vor fi încadrate sau nu ca fiind accidente de muncă.

”Dat fiind numărul accidentărilor înregistrate la inspectoratele teritoriale de muncă, concluziilor rezultate în urma cercetărilor, neregulilor constatate în timpul controalelor, toate raportate la o singură săptămână de lucru, insist asupra măsurilor de protecție a lucrătorilor pe care angajatorii sunt obligați să le ia. Evaluarea riscurilor și asigurarea unui mediu de lucru sănătos și sigur, conform legii și normelor europene reprezintă obligație și o garanție pentru a diminua efectele negative al accidentărilor cu care ne confruntăm.” – Dantes Nicolae BRATU, inspector general de stat.

Eugen Tifin,
Purtător de cuvânt – Serviciul Comunicare

Noutati ITM

Anunt Comisia de abilitare a seviciilor externe 14.06.2022

Nr.înreg.16/14.06.2022 ANUNŢ              În data de 30.06.2022, ora 10.00, la sediul ITM Alba, din Alba-Iulia, str. Frederik Mistral, nr. 7, jud....

 

Probleme Reges 18.05.2022

Vă comunicăm că în cursul zilei de astăzi 18.05.2022, din motive tehnice, va fi necesară întreruperea funcționării portalului Inspecției Muncii de depunere...

 

Informare privind salariul in sectorul agricol si in industria alimentara 18.05.2022

In atenția angajatorilor care desfășoară pe teritoriul României activități în sectorul agricol și în industria alimentară potrivit Codurilor CAEN prevăzute...

 

Comunicat de presa 27.04.2022

În data de 26.04.2022, ora 10:00, Inspectoratul Teritorial de Muncă Alba a organizat o sesiune de informare, în domeniul securității și sănătații în muncă,...

 

Acțiunea de informare organizată de ITM Alba în 30.03.2022.

Acțiunea de informare organizată de ITM Alba în 30.03.2022.

 

Invitație: Acțiunea de informare și conștientizare în domeniu SSM

Invitație: Acțiunea de informare și conștientizare în domeniu SSM

 

Ghid de introducere in Revisal în contextul ukrainean

Descarcă Ghid