CONCURS NAȚIONAL, PROIECT - PILOT
Începând cu anul acesta, Agenția Națională a Funcționarilor Publici introduce o nouă modalitate de recrutare în funcția publică pentru administrația publică centrală. Aceasta este inspirată după modelul aplicat în administrațiile publice de nivel european și adaptată nevoilor de dezvoltare ale funcției publice din România.
Noul model de recrutare în funcția publică are la bază principiile competiției, transparenței, competenței și egalității accesului la funcțiile publice pentru fiecare cetățean care îndeplinește condițiile legale și va conduce la un proces corect de recrutare, cu scopul de a profesionaliza funcția publică și, implicit, de a crește performanța serviciilor publice.
Această modalitate de ocupare a funcțiilor publice acoperă elementele unui sistem modern de recrutare - procese, instituții, oameni, instrumente, conținutul testelor - și se va desfășura prin concurs, organizat în două etape:
- etapa de recrutare la nivel național, care constă în verificarea cunoştinţelor şi competenţelor generale necesare ocupării unei funcţii publice, realizată prin Concurs naţional, organizat de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici;
- etapa de selecţie, care constă în verificarea cunoştinţelor de specialitate şi a competenţelor specifice necesare ocupării unei funcţii publice vacante, realizată prin Concurs pe post, organizat de către instituțiile și autoritățile publice în structura cărora se regăsesc posturile vacante, respectiv de comisia de concurs pentru înalţii funcţionari publici.
Concursul este pilotat pentru următoarele categorii:
- funcțiile publice de grad profesional debutant, cu excepția celor care beneficiază de statute speciale;
- funcțiile publice din categoria înalților funcționari publici.
Lecțiile învățate în perioada derulării proiectului-pilot vor sprijini extinderea acestui model de recrutare la celelalte categorii de funcții publice de stat și teritoriale din administrația publică centrală.
Autoritățile și instituțiile publice din administrația publică centrală au previzionat un număr de 700 de funcții publice care ar putea fi ocupate prin derularea proiectului-pilot.
Vă rugăm să accesați linkul cu secțiunea dedicată concursului național - proiect pilot din site-ul ANFP:
https://www.anfp.gov.ro/continut/Concurs_national__Proiect_pilot